
În urmă cu trei ani de zile a murit proprietarul casei, soția acestuia a plecat în străinătate la muncă iar în casă a rămas să locuiască fiul lor. Casa fiind destul de veche și din chirpici, după doi ani de zile a început să se dărâme și n-a mai locuit nimeni în ea. Acum arată exact ca în poza de mai sus. Iarna trecută a căzut un perete întreg, jumătate din baie căzuse în stradă iar o altă parte din casă a căzut în curtea vecinilor.
Oamenii din zonă s-au alertat deoarece casa este exact lângă alee iar în zonă se joacă aproximativ 20 de copii, riscând în orice moment ca o bucată desprinsă din casă să-i lovească. Vecinii au vorbit la primărie însă li s-a răspuns că este proprietate privată și nu au cum să intervină, doar să-l someze pe proprietar, adică soția decedatului care era plecată în străinătate. Tot vecinii au sunat și la Inspectoratul în Construcții, au venit reprezentanți la fața locului, au făcut poze și cam atât. Când unul dintre vecini l-a întâlnit pe fiul proprietarului și i-a cerut să dărâme construcția acesta i-a răspuns că reprezentanții primăriei i-au cerut 5000 de RON pentru avizul de demolare și nu dispune de acești bani.
Astăzi a fost cireașa de pe tort. O bucată de țiglă s-a desprins de pe casă și l-a lovit pe unul dintre vecini. Din fericire, acesta nu a fost rănit. Au fost solicitați cei de la poliția locală, au venit la față locului, au constantat problema, au reușit să o contacteze pe proprietară casei care se pare că s-a întors între timp în țară iar sub amenințarea santiunilor aceasta a promis că de mâine va începe demolarea casei.
Am fost în zonă, am vorbit cu oamenii și sunt cu toții dispuși să o ajute pe femeie să demoleze casa, numai să scape de acest pericol. Însă eu sunt curios dacă i se va permite să demoleze casa fără să plătească avizul de demolare. Rămâne să vedem ce se va întâmpla mâine.
O altă nemulțumire a oamenilor a fost campania care și-au făcut-o anumiți candidați în zonă, candidați care au promis că după alegeri se vor ocupa de problemele lor și vor rezolva cu demolarea casei, printre altele. Promisiunile din campanie îi vor urmări patru ani de zile pe toți candidații la Primărie sau Consiliul Local și ar face bine să se țină de ele.
asteptam cu nerabdarea si povestea strazilor fara canalizare sau caselor fara curent electric pe scurt faptul cum primaria cere spaga pentru orice
ok primaria are nevoie de fonduri dar…parca prea jacmaneste lumea ..impozite platesti,construiesti platesti demolezi platesti..oameni buni mai slabiti un pic jugul caesta din jurul gitului cetateanului ca prea il tineti din scurt Navodariul nu este un oras sarac.
[…] povestea casei de pe Recoltei lăsată în paragină am scris pe 8 august, ziua în care o bucată din acoperișul casei a căzut și a lovit un vecin. […]