Acasă Administratie Locala Navodari Problemele orașului

Problemele orașului

Problemele orașului

Am avut o nouă întâlnire cu doamna viceprimar al orașului Năvodari, ocazie cu care i-am mai comunicat câteva dintre problemele pe care mi le-au transmis năvodărenii, dar care nu țin de atribuțiile mele de consilier local.

1. Boxele de la biserici. Multe biserici folosesc boxele exterioare chiar și în zilele în care biserica este aproape goală. Majoritatea oamenilor au nevoie de odihnă la ora 8 dimineața și este dreptul lor să aibă parte de liniște, mai ales că mulți lucrează în trei schimburi. Credincioșii ce doresc să asculte slujba o pot face mergând la biserică, ca pe vremuri. Mi s-a răspuns că au mai fost reclamații și se va lua legătura cu reprezentanții bisericilor din oraș.

2. Pubelele de gunoi. Multe dintre pubelele de gunoi de la Polaris au început să se degradeze iar din ele se scurg reziduri urât mirositoare. Mi s-a răspuns că se va face un calcul pentru igienizarea tuturor pubelelor din oraș iar în funcție de suma necesară se va lua o decizie.

pubele gunoi polaris

 

3. Extindere loc de joacă-parcul central. Locul de joacă din parcul central a început să devină tot mai neîncăpător pentru copiii din zonă. Conform proiectului inițial parcul central era un parc de recreere iar locul de joacă nu era inclus în proiect, acesta fiind amenajat în urmă cererilor părinților din zonă. Din păcate nu mai putem mări locul de joacă fără să distrugem spațiul verde, însă avem în plan crearea altor locuri de joacă în zonă.

4. În sud, în parcul de lângă statuia lui Mihai Viteazu nu există nicio formă de protecție între drum și parc. Mulți copii se joacă și aleargă prin parc la o distanță foarte mică de drum și pot oricând să se arunce în fața mașinilor. Am propus implementarea unui gărduleț de protecție pentru cei mici pentru a evită scenariile tragice.

loc de joaca parc sud

5. Intrarea Plopilor. Probabil știm cu toții strada, estea cea care face legătura între strada Plopilor și strada Macului, însă pe această stradă nu încape decât o singură mașină. Am propus extinderea acesteia, dar terenul de lângă aparține CFR-ului, fiind foarte aproape de calea ferată. Se va luat legătura cu aceștia și sperăm că vor fi de acord să ne cedeze terenul de acolo.

6. Strada Toamnei. O stradă care arată, vorba celor din zonă, ca după bombardament. Asfalt, plăci de beton, petice, toate la un loc. Din fericire strada este în plan de asfaltare și sperăm că în curând Termica Năvodari să se apuce de treabă.

7. Aproape de intersecția Albinelor cu Delfinului este de câteva luni bune un șanț pe toată lățimea drumului, un șanț care inițial a fost acoperit cu pitre însă cu timpul s-a lăsat. Urmează ca directorul de la Termica să fie informat

Tot astăzi am sunat la reprezentanții RAJA să-i anunț de lipsa capacului de canalizare de pe strada Stadionului și mi s-a răspuns că momentan nu mai au capace de canalizare de acea dimensiune, dar într-un timp cât mai scurt vor găsi o soluție.

capac canalizare stadionului

Aștept în continuare mesaje de la dumneavoastră cu problemele pe care le întâmpinați, dar și cu propuneri pentru orașul nostru.

4 COMENTARII

  1. Când aveți de gând să terminați strada Viilor de asfaltat? E mereu în programa viitorilor primari dar nimeni nu s-a ținut de promisiuni de pe vremea domnului Calapod. Am făcut şi petiție, am avut şedințe cu primarul, dar am primit doar diverse scuze şi promisiuni.

  2. Strada Locomotivei este neasfaltata, pietruita partial si in rest mult praf. As dori sa aveti in vedere si aceasta zona pt eventuale imbunatatiri. Intrarea pe aceasta strada se face de pe intrarea plopilor o asa zisa strada caci e foarte ingusta si nici trotuar nu exista.

  3. Buna seara. Am si eu o problema de semnalat in legatura cu acesti vitezomani care se cred in jocurile video si incalca orice masura de conduita preventiva. Au existat conflicte intre acestia si locuitorii strazilor si aici vorbesc de strada malinului ,a fost chemata si politia locala dar degeaba,este vara copiii se joaca pe strada cu biciclete,role dar lor nu le pasa,sunt masinile noastre parcate dar nu au nici un strs,folosesc intentionat masini inmatriculate in Bulgaria si circula nestingheriti. Nu se pot pune limitatoare ca la trecerea de pietoni? Va multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.