Acasă Administratie Locala Navodari Spectacole de teatru desfășurate în holul Casei de Cultură

Spectacole de teatru desfășurate în holul Casei de Cultură

Spectacole de teatru desfășurate în holul Casei de Cultură
dav

Am mai zis-o și luna trecută într-un interviu acordat cotidianului Replica, susțin toate activitățile care au legătură cu tinerii, printre care și cele culturale. Mă bucur că există părinți care-și îndeamnă copiii să facă un sport sau orice activitate care îi scoate din casă și îi „dezlipește” de tehnologie.

La Năvodari avem copii talentați care pregătesc scene de teatru sub îndrumarea profesorilor de la Casa de Cultură Năvodari, însă îmi pare rău că nu au un spațiu amenajat special pentru desfășurarea spectacolelor. Clădirea Casei de Cultură este neterminată, iar accesul în sala de spectacole a fost interzisă pentru că nu are aviz de funcționare.

Luni, la invitația tinerilor de la trupa de teatru Paradox Company, am reușit să ajung la unul dintre spectacolele lor. Până când reușim să găsim o altă sală mai încăpătoare pentru spectacolele lor, sunt nevoiți să se desfășoare…în holul Casei de Cultură. Însă asta nu i-a împiedicat să aducă zâmbete pe chipurile tuturor care au fost prezenți la eveniment.

Pentru că mi-a plăcut destul de mult, pe viitor voi încerca să ajung la cât mai multe spectacole și sper ca în viitorul apropiat să se găsească și o soluție pentru desfășurarea spectacolelor lor, chiar și în altă clădirea din oraș decât cea a Casei de Cultură. 

dav

dav

dav

dav

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.