Acasă Diverse Cu sau fără sirene, ce facem în caz de pericol?

Cu sau fără sirene, ce facem în caz de pericol?

Cu sau fără sirene, ce facem în caz de pericol?

Aflu din mass-media că majoritatea sirenelor din țară.. sunt puțin cam defecte. Iar pe partea de buncăre stăm și mai prost. Dar nu despre asta vreau să scriu acum.

Zilele trecute am realizat că majoritatea oamenilor habar nu au ce să facă în caz de pericol (mă aflu și eu printre ei). Așa că am intrat pe site-ul celor de la IGSU și am găsit o serie de informații utile din care am să le extrag doar pe cele mai importante. Cei ce doresc să se documenteze mai profund, pot intra aici și să citească despre reguli de comportament în caz de incendiu, reguli de protecție în timpul furtunilor, mod de utilizare al stingătoarelor și multe altele.

 Măsuri de protecție în caz de cutremur

Poziţia „fetală” – ghemuirea şi rostogolirea lângă pat: la prima vedere par să nu fie idei periculoase, dar ar trebui ca patul să fie solid şi să nu se mişte la seism. Pe de altă parte, unele testări pe platforma seismică au indicat că un corp ghemuit ca o bilă se poate rostogoli la oscilaţii şi se poate lovi de alte elemente.

Caracterul „salvator” al locurilor recomandate (lângă obiecte „solide” – pat, frigider): în realitate depind atât de alcătuirea patului, de oscilaţia frigiderului la şocuri cât şi de mecanismul posibil de colaps al structurii clădirii şi greutatea elementelor de planşeu care cad. Anumite dulapuri solide pot fi zvelte şi se pot răsturna.

Este riscant să afirmi că s-ar recomanda să încerci să ieşi pe fereastră sau uşă în timpul mişcării seismice, chiar la parter. Oricum, siguranţa ce ar fi garantată de ghemuirea în poziţia „fetală” lângă pat sau scaun depinde de factorii menţionaţi anterior. Riscul prezentat de protecţia în cadrul uşii este absolutist definit ca fiind total, aspectele fizice sunt greu de argumentat; în realitate numai în anumite condiţii şi tipuri de structuri poate fi tocul uşii mai periculos decât restul clădirii.
Cu privire la scări, toţi specialiştii spun că nu este bine să fie utilizate la seism, fiind recunoscute unanim ca zone periculoase, chiar dacă restul clădirii rămâne neavariat.

Recomandarea de a ieşi din autoturism şi a sta lângă acesta este pur teoretică, deoarece din mers seismul se simte cu întârziere şi nu există posibilitatea de a opri la timp şi a ieşi. În România se recomandă ca să se oprească autoturismul într-o zonă mai depărtată de clădiri.

Concluzia, care căuta să împace criticile cu metodele clasice şi cu noua teorie, a fost că deşi nu putem prezice cum se va prăbuşi o clădire, cel mai sigur loc ar fi lângă un obiect mare şi solid, cu protecţia în poziţia „fetală” dar şi cu acoperirea capului cu mâinile.

instructiuni cutremur

Măsuri de protecție în caz de accident nuclear și urgențe radiologice

Adăpostirea populației:
-Nu încercați să mergeți la școală pentru a vă lua copiii. Personalul autorizat va avea grijă de ei
-Nu folosiți telefonul dacă nu este absolut necesar. Lăsați liniile libere pentru utilizarea acestora de către autorități
-Rămâneți în casă sau la subsol (pivniță), până la primirea altor instrucțiuni. Dacă trebuie să ieșiți din casă datorită unor motive bine întemeiate, purtați un echipament de protecție de tipul: salopetă, căciulă, mănuși și bocanci sau cizme
-Reveniți cât mai repede posibil, spălați-vă imediat folosind o sursă de apă curentă (duș), iar echipamentul de protecție dezbrăcați-l înainte de intrarea în casă (pivniță), împachetați-l și închideți-l în saci de plastic.
-Dacă alarma de urgență nucleară v-a surprins în exterior, odată ajunși la adăpost scoteți-vă hainele și închideți-le în saci de plstic, curățați-vă părul și corpul prin spălare, utilizând sursa de apă curentă.

Sunteți rugați să:
-rămâneți calmi
-adăpostiți membrii familiei dumneavoastră
-închideți ferestrele și ușile, încercând ermetizarea acestora cu materiale din casă (bandă adezivă, bandă izolare, cârpe, etc.)
-comutați televizoarele sau aparatele de radio pe posturile desemnate să transmită informații urgente și ascultați instrucțiunile transmise
-închideți aragazul și mașina de gătit sau stingeți focul din sobă, dacă este cazul
-închideți gurile de aerisire, instalațiile de ventilație sau de climatizare
-protejați pe cât este posibil, hrana și apa din exteriorul locuințelor prin acopereirea cu o prelată, folie de plastic, etc.

 Alte ghiduri utile ar fi cele cu Măsuri de protecție în cazul utilizării armei chimiceMăsuri de protecție în cazul utilizării armei biologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.