
În urma controalelor din teren efectuate de către reprezentanți ai CJC în colaborare cu ISCTR, reprezentanți ai Primăriei Orașului Năvodari, Poliției Naționale și Poliției Locale, s-a constatat faptul că toate cele patru firme verificate (GMS, JTA, Metropolitan și Transevren) folosesc mai puține autovehicule decât este specificat în licența de transport, considerându-se că ăsta-i motivul pentru care mijloacele de transport în comun sunt aglomerate la orele de vârf. În încheiere, se propune ca soluție suplimentarea numărului de autovehicule la toți cei patru operatori și se consideră că momentan nu este oportun proiectul colegului meu, Daniel Turcu, cu înființarea unui nou traseu pe ruta Constanța-Mamaia-Năvodari-Lumina.
Cele două proiecte ale vicepreședintelui CJC Claudiu Iorga-Palaz privind suplimentarea numărului de curse la firmele GMS și JTA au fost votate de către consilierii județeni, însă proiectul colegului meu, Daniel Turcu, a fost retras de pe ordinea de zi, din cauză faptul că aleșii județeni din partea PSD nu l-ar fi susținut, motivând propunerea din Raportul de Informare de mai sus, reprezentanții ALDE nici atât (se cunosc foarte bine motivele), iar restul n-ar fi contat, pentru că oricum nu ar fi existat majoritate.
Conform Raportului, vor urma alte două luni de monitorizări ale transportului în comun, perioadă în care se va verifica dacă operatorii se conformează sau nu. Dacă după aceste două luni de zile tot nu se simte nicio diferență, proiectul privind înființarea unui nou traseu pe ruta Constanța-Mamaia-Năvodari-Constanța va ajunge din nou pe masa Consiliului Județean Constanța, iar de această dată consilierii județeni nu vor mai avea niciun motiv întemeiat să nu-l susțină.
Votându-se totuși două proiecte în beneficiul navetiștilor, mă simt nevoit să anulez mitingul de duminică, 30 iulie. Acum autoritățile au datoria să urmărească îndeaproape respectarea hotărârilor de către operatori și să aplice legea ori de câte ori este cazul.
Tot ce pot să vă garantez acum este că nu cedăm! Implicarea noastră se va simți în continuare, iar în curând vom reveni și cu alte demersuri pentru a susține dreptul navetiștilor la un transport în comun decent!