Am un loc de parcare închiriat într-o zonă destul de aglomerată (lângă un parc, o școală și o grădiniță). Deși locul de parcare îmi aparține 24/24, nu am ridicat niciodată plăcuța de parcare. M-am gândit că vor exista mereu persoane care vor avea nevoie de un loc unde să-și lase mașina, iar daca eu tot sunt plecat, măcar să beneficieze altcineva de el. Însă am o singură pretenție de la cei ce îmi ocupă locul: să-și lase numărul de telefon la vedere. Și așa s-a întâmplat de fiecare dată. Până astăzi.
Ajung acasa pe la ora 18 și aveam locul ocupat. Mi-am zis că asta e, il sun și vine repede să și-o ia. Cobor și surpriză, nu avea niciun număr de telefon în geam. Dau câteva claxoane dar degeaba. Mă uit în jur și observ că nu prea aveam unde s-o las, decât să ocup și eu la rândul meu locul altuia. Așa că prefer s-o pun de-a lungul, blocând astfel mașina celui ce mi-a ocupat locul și puțin din mașina altui vecin. Am scos din torpedou bilețelul cu numărul de telefon și un „SCUZE!” pe care-l țin în permanență în mașină, pentru cazurile în care sunt nevoit, din diferite circumstanțe, să ocup locul altora de parcare. Eram conștient că nu este ok să-l blochez, dar nici din partea lui n-a fost ok să-mi ocupe locul. Și oricum, îmi ia maxim doua minute să cobor din casă.
După vreo două ore, eram pe la bucătărie și văd pe geam niște persoane învartindu-se pe lângă mașina mea. Mi-am dat seama că ei sunt, așa că mi-am luat șlapii și am coborât. Când eram deja în fața blocului, îmi sună telefonul, și aud un „Auzi, niciun scuze! Ai blocat trei mașini, vino să-ți iei mașina!”. WTF???? I-am închis telefonul și m-am dus direct la el. Discuția a fost ceva de genul, cu aproximație:
Eu: De ce ești așa recalcitrant?
El: Mi-ai blocat mașina!
Eu: Și tu mie locul de parcare.
El: Unde scrie că este al tau?
Eu: Pe plăcuța de sub mașina ta.
El: Am tot dreptul până la ora 20 să-l ocup.
Eu: Poftim? Unde scrie?
El: Băi băiatule, așa e la lege. Sau nu ai citit contractul de închiriere al locului de parcare?
Eu: L-am citit și este al meu 24/24. Însă, din bun simț, nu ridic niciodată plăcuța, dându-le altora dreptul să-l ocupe la nevoie, dar am pretenția de la ei să lase un număr de telefon. Exact așa cum am făcut eu!
El: Am tot dreptul să stau pe el până la ora 20, așa este la lege!
În acel moment am văzut că nu mă înțeleg cu el și solicit de la dispecerat un echipaj de politie locală, omul devenise deja prea recalcitrant. I-am spus că o să-l lămurească agenții cum stă treaba cu locurile de parcare, eventual și ce sancțiuni există. Văzând asta, încearcă să mă intimideze și îmi spune că este agent de poliție și că o să vad eu. Aia a fost cireașa de pe tort!
Între timp îi spun să scoată și mașina, să pot să mi-o parchez eu. Vine și echipajul, ne legitimează și intreabă ce s-a întâmplat. Omul o ținea pe a lui că „am auzit eu că până la ora 20 am voie”, îi explică și agenții că locul este 24/24 al chiriașului și ca el a greșit blocându-mi locul fără ca măcar să lase un număr de telefon, ca să-l elibereze când am venit. Într-un final a înteles, ne-am salutat cu toții și îi intreabă pe agenți la plecare „Păi, acum să mă aștept cu ceva acasă?”
Acum vă întreb pe voi, pentru toată aroganța și circul creat, merită omul ceva acasă? 😀