
La o analiză în teren cu echipele tehnice, s-a constatat că avem nevoie de aproximativ 220 de camere video pentru a acoperi cartierele Peninsula, Midia Sat, Mamaia Sat, Mamaia Nord, bulevardele, plus suplimentarea camerelor din parcuri sau de la locurile de joacă. De asemenea, sunt necesari și vor fi folosiți kilometri întregi de fibră optică.
În paralel, ne vom ocupa să reabilităm dispeceratul pentru a se adapta la noile tehnologii.
Poate că sună cam SF dar îmi doresc ca ulterior să implementăm diverse softuri care ne-ar ajuta să scădem rata infracționalității și a vandalismului în Năvodari.
Un soft performant ar recunoaște persoana care a comis fapta, ne arată traseul pe care l-a parcus ulterior, ba chiar ne spune unde se află în timp real.
La fel și în cazul fugii de la locul accidentului, se introduce numărul de înmatriculare în sistem iar softul ne spune unde se află acel autovehicul sau pe ce traseu a părăsit orașul.
O veste bună o reprezintă faptul că avem această oportunitate, să extindem sistemul de supraveghere video al orașului prin fondurile Guvernamentale.
Colegii din Primărie au depus luni, 16 mai cererea de finanțare pentru extinderea și modernizarea sistemului de supraveghere video al orașului Năvodari, Investiția I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local).